Cântăreaţa americană Lady Gaga a anunţat turneul ''The Mayhem Ball'', care va include concerte în Regatul Unit, cât şi în mai multe oraşe europene, informează DPA.
La începutul acestei luni, vedeta în vârstă de 38 de ani a lansat cel de-al şaptelea album de studio al ei, intitulat ''Mayhem'' şi care a ajuns în fruntea topului britanic. Turneul pentru promovarea albumului urmează să să înceapă în luna iulie.
''Nu aveam în plan să plec în turneu anul acesta după concertele din Singapore, dar răspunsul incredibil pe care l-am primit la noul album m-a inspirat să continui'', a scris artista americană, al cărei nume ei real este Stefani Germanotta, pe Instagram.
''Organizarea a fost foarte rapidă graţie lui Arthur Fogel şi echipei minunate de la Live Nation, care a planificat un turneu global în doar câteva săptămâni'', a adăugat ea.
''Am ales săli de concerte, de data aceasta, pentru a avea şansa să controlez detaliile show-ului, ceea ce pur şi simplu nu se poate face pe stadioane şi, sinceră să fiu, abia aştept'', a mai scris cântăreaţa americană.
''Spectacolul se doreşte a fi genul acela de experienţă teatrală şi electrizantă care aduce 'Mayhem' la viaţă exact aşa cum mi-am imaginat. Turneul Mayhem Ball e oficial şi vine spre voi. Ne vedem în curând, monştrilor'', a adăugat Lady Gaga.
Turneul va începe în Las Vegas pe 16 iulie. Este primul turneu în săli de concerte după anul 2018 ce va fi susţinut de cântăreaţa americană, recompensate cu 14 premii Grammy, şi urmează rezidenţelor pe stadioane pe care artista le-a avut în Singapore şi unui concert gratuit pe plaja Copacabana, care urmează să se desfăşoare la Rio de Janeiro în mai 2025.
Referindu-se la revenirea ei în săli de concerte, cântăreaţa americană a spus: ''Pe un stadion e o atmosferă electrizantă şi ador fiecare moment al acestor spectacole. Dar pentru 'The Mayhem Ball', am vrut să creez o experienţă diferită, ceva mai intim, mai apropiat, mai conectat, care se potriveşte cu arta teatrală live pe care îmi place s-o creez''.
Biletele pentru concertele din Europa urmează să fie puse în vânzare pe 3 aprilie, iar un număr de bilete vor fi disponibile în regim de precomandă în săptămâna dinaintea vânzării generale pe site-ul ladygaga.com.
De-a lungul carierei sale, Lady Gaga a lansat şapte albume de studio, printre care ''The Fame'' (2008), ''Born This Way'' (2011), ''Artpop'' (2013) şi ''Chromatica'' (2020).
În anul 2024, cântăreaţa americană a interpretat personajul Harley Quinn în lungmetrajul ''Joker: Folie a Deux'', o continuare a filmului ''Joker'', şi a lansat albumul ''Harlequin'', care a însoţit lansarea filmului. (sursa Agerpres)