23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vremea se va răci din nou. Precizări ANM
Vremea se va răci din nou. Precizări ANM

Directorul de prognoză al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a anunţat, la Antena 3 CNN, o nouă răcire a vremii, începând chiar de astăzi, 03 mai 2023. "Vremea se va răci din nou. Chiar de mâine vom simţi o uşoară scădere de temperatură şi pe urmă scăderea va fi mai accentuată, mai ales în weekend", a precizat, marţi, Florinela Georgescu.
"Până atunci, aşteptăm să plouă mâine noapte şi poimâine. Mâine noapte în partea de sud şi centru a ţării, poimâine mai ales la deal şi la munte. Vor fi averse, descărcări electrice, grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului, deci maniferstări de vară. Răcirea va duce din nou temperaturile sub media multianuală. Vedem că nici în următoarele patru săptămâni, deci cam toată luna mai, estimările nu arată grozav, din punct de vedere al temperaturilor, pentru că vor fi perioade cu temepraturi sub normal. Deocamdată suntem cu această vreme răcoroasă, care nu este specifică numai pentru ţara noastră. Mare parte a Europei are acest regim termic. În weekend şi pe parcursul săptămânii viitoare, temperaturile probabil nu vor mai depăşi 18-19 grade şi vor porni de la 10-11 grade pe partea de nord a teritoriului, zonele depresionare. Destul de rece, în continuare, pe litoral. Iar pe parcursul nopţii, temperaturi sub 8 grade în mare parte a ţării. Sunt temperaturi cu 5-7 grade sub normă", a mai precizat, marţi, directorul ANM.


Articole înrudite