22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un prim detaşament de militari intervine în zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi
Un prim detaşament de militari intervine în zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi

Un prim detaşament de militari din Brigada 10 Geniu din Brăila intervine, la acest moment, la solicitarea ISU Galaţi, în zona localităţii Slobozia Conachi, unde acţionează cu camioane, bărci cu motor şi alte echipamente specifice de salvare.
Aflat în judeţul Galaţi, alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, de miniştrii de interne, al mediului, şeful DSU şi reprezentanţii conducerii autorităţilor locale, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a informat că Ministerul Apărării Naţionale a pus la dispoziţie forţe şi mijloace suplimentare, care vor interveni în orice moment, la solicitarea autorităţilor locale, în funcţie de dinamica situaţiei.
Astfel, un detaşament suplimentar de 20 militari de la Brigada 10 Geniu este gata de intervenţie cu autocamioane, bărci şi echipamente necesare operaţiunilor de evacuare şi salvare. Şi batalioanele 300 şi 284 din Galaţi au pregătit detaşamente însumând 100 de militari gata oricând să intervină, cu camioane şi alte echipamente, la solicitarea comitelelor locale şi judeţene pentru situaţii de urgenţă.
“Vom fi prezenţi unde va fi nevoie, cât va fi nevoie, pentru salvarea vieţilor cetăţenilor aflaţi în pericol. Forţele MApN vor interveni în cel mai scurt timp, acolo unde vor fi solicitări şi în alte judeţe unde sunt posibile situaţii similare, ca urmare a ploilor abundente. Nu vor fi necesare aprobări speciale, comandanţii şi şefii structurilor din teritoriu vor răspunde neîntârziat la solicitările autorităţilor care coordonează acţiunile de salvare”, a declarat ministrul Tîlvăr.


Articole înrudite