Cu o bogată experienţă profesională, Iulian Mardar s-a stins din viaţă la doar 51 de ani, lăsând lumea învățământului din Galați mult mai goală. "S-a stins din viaţă Iulian Mardar, doctor în filologie, profesor de limbă engleză în învăţământul gimnazial şi liceal în Galaţi şi apoi, timp de şase ani, în Taiwan, cofondator al Centrului de învăţare a limbii engleze „The House of English”, profesor în cadrul departamentului de limbi moderne aplicate al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, autor de teatru şi proză, membru al Cenaclului literar „Noduri şi semne” din Galaţi, colaborator la reviste de cultură, autor de lucrări şi studii în domeniu (n. 28 ian. 1972, Rogojeni, com. Suceveni, jud. Galaţi). Dumnezeu să-l odihnească!", transmite Serviciul Referinţe - Galaţi.
Cei care l-au cunoscut deplâng trecerea sa în nefiinţă. "Nu pot să cred! Nu cred..../E greu să poţi spune ceva despre plecarea unui astfel de om... Dumnezeu să-i odihnească neliniştea!/Dumnezeu să-l ierte şi putere familiei să poată merge mai departe după o aşa tragedie!", sunt câteva dintre mesajele de condoleanţe. Odihnă veşnică!