23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dalele din parcul de la Elice dau semne că terenul nu este unul sigur pentru promenadă. Pe parcursul acestei veri, în două locuri, pământul s-a tasat din cauza instabilităţii terenului, lăsând loc unor adâncituri ameninţătoare, dacă ţinem cont că la o distanţă de câţiva metri se cască faimoasa groapă adâncă de 10 metri, care tronează în mijlocul drumului de mai bine de trei luni de zile. Acoperită în nenumărate rânduri, groapa de la Elice este un hău în care municipalitatea a tot îndesat bani, în speranţa că problema va rămâne acoperită. Însă s-a ajuns la concluzia că lucrările vor înghiţi câteva zeci de milioane de euro, întrucât tot pământul de pe Faleză riscă să o ia la vale, cu tot cu locuinţe, dacă nu se va face o consolidare de mare anvergură. „Aşteptăm rezultatele expertizei geotehnice care ne va spune exact cât pământ trebuie adus şi cât de tare trebuie tasat, ca să nu mai fie probleme”, ne-a informat purtătorul de cuvânt la Primăria Galaţi, Mihai Costache. Pentru acoperirea gropii de la Elice, a treia oară în ultimii patru ani, „nu s-a estimat nicio sumă necesară lucrărilor şi nici cât timp vor dura”, a mai spus Mihai Costache.
Între timp, este posibil ca adânciturile apărute în parc să devină mai pronunţate, o dată cu venirea sezonului ploios. Chiar şi aşa, nu se va mai face nicio lucrare de suprafaţă până nu se acţionează la baza problemei.


Articole înrudite