Cel mai mare festival studenţesc organizat la nivel naţional va avea loc în perioada 16-22 octombrie 2017. "Studenţiada" a luat fiinţă încă din anul 2006, când Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a determinat peste 5.000 de tineri să participe, timp de o săptămână, la diverse activităţi extracuriculare, atingându-şi încă de pe atunci scopul festivalului: dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoii de socializare, distracţie şi creativitate a tinerilor, precum şi de a le oferi o experienţă studenţească de neuitat.
De la an la an, numărul studenţilor care şi-au arătat interesul pentru acest festival a crescut considerabil, iar din acest motiv, Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG) în parteneriat cu AIESEC Galaţi şi Liga Studenţilor Basarabeni din Galaţi (LSBG) şi-au unit forţele pentru a duce mai departe tradiţia festivalului şi la Galaţi. Organizatorii evenimentului şi-au propus să ofere studenţilor o săptămână plină de activităţi inedite, menite să îi ajute să deprindă competenţele necesare dezvoltării individuale, cât şi profesionale şi să sublinieze rolul important pe care tinerii îl au ca cetăţeni, oferindu-le şansa de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune. Cele 7 zile sunt dedicate educaţiei, sănătăţii, culturii, sportului, dar şi distracţiei.
Anul acesta, „Studenţiada” se focusează pe patru mari evenimente naţionale precum, "Suntem toţi egali", un flashmob menit să susţină evaluarea unitară a studenţilor, "Mişcarea studenţească" prin care se va promova sportul în rândul tinerilor, prin diverse competiţii, conferinţe la nivel naţional "STUDTALKS", prin care studenţii pot interacţiona cu oameni de afaceri, antreprenori care au reuşit să se remarce profesional în oraşul unde s-au născut şi le pot împărtăşi experienţele, precum şi o Campanie Naţională de Donare de Sânge, "Sângele înseamnă viaţă", aceasta fiind implementată la iniţiativa Societăţii Studenţilor Medicinişti Galaţi, organizaţie membră cu drepturi depline a UNSR.
Tot în cadrul festivalului, studenţii din campus vor putea participa la proiectul "Preţuieşte viaţa", desfăşurat pe parcursul a două zile, respectiv, pe 18 şi 19 octombrie, prin care aceştia pot afla de la voluntarii SSMG cum se acordă primul ajutor în caz de obstrucţia căilor respiratorii sau stop cardio-respirator, dar şi cum să efectueze corect bandaje şi pansamente sau să ia tensiunea. Cursurile vor avea atât parte practică, cât şi teoretică, iar toţi participanţii vor primi la finalul acestora câte un certificat.
Printre alte activităţi organizate de SSMG, AIESEC şi LSBG, la care studenţii gălăţeni sunt invitaţi să participe, se numără şi seara de film, City Quest, dar şi o petrecere studenţească.
"Studenţiada este o oportunitate inedită pentru studenţii Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, dar şi un mod de a ne răsplăti prin activităţi recreative voluntarii noştri. Suntem încântaţi de colaborarea cu celelalte organizaţii din Galaţi, căci impactul evenimentului în comunitate va fi unul de amploare. Pe parcursul Studenţiadei vom încerca să desfăşurăm activităţi pe care poate studenţii nu le-ar face în mod normal, şi prin care vor învăţa să comunice mai uşor şi îşi vor face mulţi prieteni, iar aceste lucruri sunt deosebit de utile pentru dezvoltarea personală şi profesională. Nu e de ajuns să fi un bun specialist într-un domeniu, trebuie să ştii şi să interacţionezi cu oamenii, ori asta o înveţi doar prin acest tip de acţiuni", a declarat Valentina Mihalcea, preşedinte SSMG.