16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sediul CJAS Galaţi, spart de hoţi
Sediul CJAS Galaţi, spart de hoţi

Sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi a fost spart. "La data de 27 ianuarie, la ora 01:15, Secţia 5 Poliţie Galaţi a fost sesizată telefonic de către dispeceratul unei societăţi de pază, cu privire la faptul că persoane necunoscute, după ce ar fi forţat un geam, au pătruns în sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, situat pe strada Mihai Bravu, din municipiul Galaţi. Întrucât cele sesizate au fost constatate şi de echipajul de poliţie care s-a deplasat, în cel mai scurt timp, la faţa locului, s-a constituit o echipă formată din poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic Galaţi, care au efectuat cercetarea la faţa locului. Din verificările preliminare s-a stabilit faptul că în cursul nopţii, în jurul orei 00:36, persoane necunoscute au forţat un geam termopan de la parterul clădirii şi au pătruns în interior prin escaladare. Au fost răvăşite bunurile din mai multe birouri precum şi din casierie. Urmează a se stabili dacă în urma acestei activităţi infracţionale au fost sustrase bunuri sau valori. A fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de tentativă la furt calificat, urmând a se stabili situaţia de fapt şi eventual, schimbarea încadrării juridice", transmite IPJ Galaţi. Se pare că hoţii au intrat furând o scară de la vecini. Potrivit directorului instituţiei, aceştia au furat 130 de lei de la o angajată şi bonuri de benzină de 2.000 de lei.


Articole înrudite