Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, implementează proiectul „Modernizare în vederea creşterii eficienţei energetice a sediului Secţiei 4 Poliţie Galaţi”, nr. C5-B2.1.b-160, investiţie ce beneficiază de finanţare alocată prin Apelul de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, finanţat din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, şi din fonduri naţionale.
Contractul de finanţare a fost semnat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 5 - Valul renovării, Axa 2-Schema de Granturi pentru eficientă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B. 2 - Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1.
Obiectivul general al proiectului este reducerea consumului de energie, reducerea cheltuielilor cu utilităţile, precum şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Totodată se va crea cadrul necesar asigurării serviciilor publice oferite cetăţenilor în cele mai bune condiţii.
Implementarea proiectului se va realiza cu respectarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH), astfel cum este prevăzut de art.17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile, astfel făcându-se trecerea la un fond construit rezilient şi verde.
Valoarea totală a proiectului (cu TVA) este de 1.943.454,39 de lei; din care 1.633.154,95 de lei valoarea eligibilă din PNRR şi 310.299,44 de lei valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR.
Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni, data de început a proiectului fiind 14.02.2023, iar data de finalizare 14.02.2026.