Se asfaltează pe Drumul de Centură, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea. Se toarnă al treilea şi ultimul strat de asfalt pe tronsonul unde au fost făcute exproprieri (zona dintre Viaductul Sidex şi intersecţia cu strada 9 mai).
"Asfaltarea va continua şi în zilele următoare, în funcţie de condiţiile meteo, astfel încât toate cele patru benzi de circulaţie (inclusiv rampa podului) să fie finalizate până la sfârşitul acestei săptămâni. După încheierea acestei etape, drumul va avea trei straturi de asfalt (18 cm) pe toată lungimea dintre bulevardul Brăilei şi bulevardul George Coşbuc", menţionează Costel Fotea.