22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„România Reciclează” ajunge în judeţul Galaţi
„România Reciclează” ajunge în judeţul Galaţi

„România Reciclează”, unul dintre cele mai de succes programe naţionale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) derulat de Asociaţia ENVIRON în parteneriat cu autorităţile locale ajunge marţi, 22 octombrie, în localităţile Lieşti şi Scânteieşti din judeţul Galaţi.
Campania se adresează tuturor locuitorilor, companiilor, şcolilor sau instituţiilor din oraşele şi comunele participante în program care deţin şi doresc să predea spre reciclare aparatura electronică veche sau defectă. Localnicii vor putea preda gratuit aparatura electrică veche fie în cadrul punctului fix de colectare, la primărie, fie prin ridicare de la domiciliu/sediu în baza unei solicitări la 031.827.0000 sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Participanţii vor primi în schimbul deşeurilor predate taloane de participare la tombolă unde pot câştiga echipamente electrice noi.
Conform articolului 9 din Legea 127/2024, care aprobă şi modifică OUG 5/2015, autorităţile publice locale au obligaţia de a asigura pentru cetăţeni infrastructura de colectare a DEEE (deşeuri de electrice şi electronice), unul dintre fluxurile de deşeuri cu cea mai rapidă creştere din lume.
„România Reciclează” se derulează în fiecare an, începând din 2018, în colaborare cu reprezentanţii a peste 200 de autorităţi locale. Ediţia din 2024 a programului se desfăşoară până pe 15 noiembrie, iar primăriile care doresc să organizeze acţiuni de colectare deşeuri electrice de la populaţie, se pot înscrie printr-un e-mail pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..


Articole înrudite