16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Protest de amploare al fermierilor şi la Galaţi
Protest de amploare al fermierilor şi la Galaţi

Reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, formate din Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - „PRO AGRO”, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - „LAPAR” , Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - „UNCSV”, Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România - „Forumul APPR”, transmit un nou apel la solidaritatea şi spiritul european al tuturor fermierilor români, pe care îi încurajează să se alăture protestului lor, pentru demnitate şi respect, organizat în 07 aprilie 2023, în diferite puncte ale ţării (vezi tabel în Galeria de imagini de mai jos! ).

"Manifestul organizat în 7 aprilie se fundamentează pe nevoia de stabilitate şi predictibilitate a fiecărui fermier din România, pe dorinţa noastră comună de a continua să ne desfăşurăm activitatea în condiţii de egalitate cu oricare fermier european, de a fi susţinuţi şi protejaţi în misiunea noastră de către decidenţii europeni şi naţionali.
Prin urmare, neafilierea la o formă de asociere nu trebuie şi nu poate fi un impediment pentru fermierul care doreşte să fie ascultat, deoarece acest protest este al fermierilor români.
Susţinerea valorilor comune reprezintă calea normală, europeană, prin care efortul şi investiţiile realizate de fermierii români pot fi cuantificate în scopul asigurării securităţii şi siguranţei alimentare a ţării, dar şi pentru continuarea unei activităţi de tradiţie, definitorie pentru ţara noastră, aşa cum este agricultura.
Reamintim că această formă extremă de manifestare este consecinţa nemulţumirii şi dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din ţara noastră, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă.
Această măsură nu a ajutat şi nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să îşi reia ciclul de producţie în condiţiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piaţa din România.
Nu în ultimul rând, reafirmăm că acest protest se doreşte a fi unul în care nemulţumirile vor fi adresate paşnic, în acord cu ideile şi valorile europene şi aliniat la ideile fundamentale din Art 39 al TFUE", potrivit unui comunicat transmis în numele tuturor membrilor şi organizaţiilor membre ale celor 4 organizaţii.

La Galaţi, protestul are loc, între orele 12.00 - 15.00, la Vama Giurgiuleşti - Port - Prefectură şi, în acelaşi interval orar, la Vama Oancea.


Articole înrudite