29 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poluarea din Galaţi ar putea reduce vârsta de pensionare
Poluarea din Galaţi ar putea reduce vârsta de pensionare

În cursul acestei săptămâni a fost avizat favorabil un amendament privind pensionarea cu doi ani mai devreme a gălăţenilor. Acest amendament include şi oraşul nostru pe lista zonelor afectate de poluare. Datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor de neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arsenic, zinc, mangan, fluor şi clor, nivelul de poluare a depăşit valorile maxime admise, afirmă senatorul George Stângă, preşedinte a organizaţiei PNL Galaţi. Acesta a depus acest amendament în care demonstrează că şi Galaţiul este grav afectat de poluare şi trebuie inclus alături de cele trei zone, respectiv Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatina, deoarece, din cauza Combinatului Siderurgic s-au înregistrat, timp de mai mulţi ani, depăşiri ale valorilor maxime admise la nivelul de pulberi în suspensie generat de un amestec de praf în atmosferă din cauza platformelor industriale, şantierelor în construcţie sau de pe străzi, în combinaţie cu picături de lichid evacuate în atmosferă de instalaţii industriale, termocentrale sau instalaţii de încălzire. Principalul criteriu de pensionare cu doi ani mai devreme îl constituie şederea timp de cel puţin 30 de ani în Galaţi sau pe o rază de 8 km distanţă. Amendamentul a fost avizat favorabil şi inclus în propunerea legislativă, care ar putea fi votată până la sfârşitul anului.


Articole înrudite