23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
«Nu ne mai trageţi pe dreapta!» Şoferi prinşi în Galaţi "rangă" la volan (unii şi fără permis)
«Nu ne mai trageţi pe dreapta!» Şoferi prinşi în Galaţi "rangă" la volan (unii şi fără permis)

Amplă acţiune a poliţiştilor rutieri gălăţeni pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
"În zilele de 12, 13, respectiv 14 aprilie 2024, pe raza de competenţă teritorială a Poliţiei Municipiului Galaţi, atât în mediul urban, cât şi rural, s-a desfăşurat o acţiune cu efective mărite din cadrul Biroului Rutier, a Secţiilor de poliţie urbane 1-5 şi a Secţiilor de poliţie rurale 1-3, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unor substanţe psihoactive, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
La această acţiune au participat 171 de poliţişti, iar în cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 742 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier şi 10 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale la Legea 61/1991 republicată. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 196420 de lei.
Au fost organizate filtre rutiere atât în municipiul Galaţi, cât şi în mediul rural, în localităţile şi pe arterele rutiere aflate în zona de competenţă teritorială a Poliţiei Municipiului Galaţi, fiind controlate 1133 de autovehicule, 1189 de persoane şi fiind efectuate 443 de testări cu aparatele etilotest şi 14 testări pentru consumul de substanţe psihoactive.
Au fost reţinute 43 de permise de conducere şi au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare pentru diferite abateri la prevederile Ordonanţei de urgenţă 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, au fost constatate 8 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, o mare parte dintre acestea fiind exemplificate în continuare:
În cadrul acestei acţiuni poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi au depistat şapte bărbaţi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau fără a deţine permis de conducere.
Primul dintre aceştia, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Umbrăreşti, judeţul Galaţi, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti pe raza localităţii de domiciliu în timp ce conducea un tractor agricol, la data de 12 aprilie, în jurul orei 19:54. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel de-al doilea, de 30 de ani, din sat Şiviţa, comuna Vânători, judeţul Galaţi, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi pe strada Revoluţiei, din satul Costi, la data de 13 aprilie, în jurul orei 18:50. Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel de-al treilea bărbat, din comuna Banca, judeţul Vaslui, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan pe strada Petre Ispirescu, din satul Cişmele, judeţul Galaţi, la data de 13 aprilie, în jurul orei 19:10. Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Al patrulea bărbat, de 35 de ani, din comuna Mihai Viteazu, judeţul Cluj, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi pe bulevardul Brăilei, din municipiul Galaţi, la data menţionată anterior, în jurul orei 20:00. La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ, însă în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana figurează cu permisul de conducere reţinut.
Cel de-al cincilea bărbat, de 56 de ani, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan pe strada Petre Ispirescu, din satul Cişmele, judeţul Galaţi, la data de 13 aprilie, în jurul orei 19:10. Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A şasea persoană, un bărbat cu vârsta de 41 de ani, din municipiul Galaţi, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi pe strada Revoluţiei, din satul Costi, judeţul Galaţi, la data de 14 aprilie, în jurul orei 18:40. Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ultima persoană, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Şendreni, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi pe strada Morii, din localitatea de domiciliu, la data de 14 aprilie, în jurul orei 20:30. Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cazurile în care au fost indicate valori pozitive la consumul de alcool persoanele au fost conduse la unităţi spitaliceşti, pentru recoltarea de mostre biologice şi au fost întocmite dosare penale pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar pentru cei care au fost depistaţi la volan fără a avea acest drept, au fost întocmite dosare penale pentru infracţiunea de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Un alt bărbat cu vârsta de 32, ani, din municipiul Galaţi, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Matca pe strada Lacurilor, din satul Blânzi, judeţul Galaţi, în noaptea de 13/14 aprilie, în jurul orei 00:50, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. Din verificări s-a stabilit că autovehiculul îi fusese încredinţat pentru a-l conduce de o cunoştinţă a acestuia, un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Galaţi.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul spre a fi condus de către o persoană care nu posedă permis de conducere", transmite IPJ Galaţi.


Articole înrudite