Vineri, 22 septembrie 2023, de pe scena emisiunii Vocea României nu au lipsit concurenți din județul Galați. Tecuceanca Ada Chicoș a strălucit pe scena de la Vocea României, dar a avut curajul să-și spună și povestea vieții și încercările prin care a trecut, chiar dacă are numai 20 de ani.
Viața Adei nu a fost deloc roz, tânăra a fost adoptată pe vremea când avea doar 1 an și jumătate.
”Mama mea, pot să spun că m-a salvat și sunt un copil foarte dorit în familie. Eu am fost adoptată la vârsta de un an și jumătate și nu e o rușine, să știi. Când eram copil îmi spuneau: nu e mama ta, eu așa am aflat. Eram la bloc, aveam patru sau cinci ani, și a venit un copil la mine și mi-a zis: „De ce stai cu femeia aia, nu e mama ta”, nu știam ce înseamnă treaba asta și m-am dus și i-am spus lui mama: „Cum nu ești mama mea”, ea nu a știut ce să-mi zică, mi-a explicat, dar eram prea mică, pe parcurs am învățat că nu trebuie să-mi fie rușine”, a spus Ada în testimonialele de la Vocea României.
Ada a întors două scaune. Tudor și Irina au fost cei care au crezut în vocea ei puternică.
”Nu am auzit niciodată o voce feminină cântând Metalica atât de convingător”, a spus Tudor.
Tânăra a decis să meargă în echipa lui Tudor Chirilă.