22 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Magazin de pompe funebre mutat la „Popescu”, adică din lac în puţ
Magazin de pompe funebre mutat la „Popescu”, adică din lac în puţ
„Liderii serviciilor funerare din oraş”, aşa cum se autointitulează, s-au mutat în buricul oraşului, chiar în intersecţia de la Ultimul Leu. Pus pe drumuri de municipalitate după ce le-a fost dărâmat chioşcul din Micro 19, administratorul afacerii parcă a vrut să le facă în ciudă celor de la Primărie şi s-a mutat, cu căţel şi purcel, poate în cel mai nepotrivit loc cu putinţă.
„M-am mutat unde am găsit loc şi unde mi-am permis. Trebuie să îmi câştig pâinea cumva”, a declarat administratorul majoritar, Cristian Nechita.
Întrebat dacă are avizul Primăriei pentru funcţionare, administratorul nu ne-a putut da un răspuns, declarând că nu ştie sigur ce acte are: „Cred că este aviz. Eu sunt plecat din oraş acum şi nu ştiu ce am pe documente. Am un contract de vânzare-cumpărare de la o persoană fizică”.
Se pare, totuşi, că cel mai nou chiriaş din zona Ultimul Leu nu va avea viaţă lungă în noua locaţie. „Câtă vreme sunt spaţii disponibile la parterul blocurilor special pentru activităţi economice, nu vor sta acolo. Îi vom muta”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache.
Spaţiul de la „Popescu”, acolo unde funcţionează mai multe magazine cu piese auto, va fi „curăţat” de îndată ce se vor termina lucrările de extindere a Talciocului.

Articole înrudite