Un accident a avut loc ieri dimineaţă pe strada Prelungirea Brăilei. O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost acroşată de o autoutilitară pe când încerca să traverseze. Se pare că tânăra a traversat prin faţa unui troleibuz aflat în staţie, fără a se asigura. Şoferul autoutilitarei, un bărbat de 45 de ani, nu a mai reuşit să evite impactul şi a acroşat-o pe adolescentă cu oglinda. Un echipaj SMURD a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul de Urgenţă, de unde a fost transferată la Spitalul de Copii. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările.