În cursul lunilor iunie – august 2013, lucrători din cadrul compartimentului de Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au desfăşurat o serie de activităţi informativ-operative şi de supraveghere, ocazie cu care au obţinut autorizaţie de percheziţie la domiciliul lui M. D., cetăţean român, în vârstă de 44 de ani. În data de 5 august, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, au efectuat percheziţia şi cu această ocazie au fost descoperite 73.020 ţigarete (3.651 pachete) de diferite mărci şi cantitatea de 121,5 litri de alcool ambalat în diferite recipiente. Întrebat despre provenienţa acestora, bărbatul a declarat că a colectat ţigaretele de la diferite persoane dintr-o piaţă a municipiului Galaţi, iar alcoolul l-a achiziţionat din localitatea Nicoreşti, judeţul Galaţi, în scopul revânzării acestora la un preţ mai mare şi a obţine astfel un profit.
Poliţiştii de frontieră au ridicat ţigările, în valoare de 29.389 lei şi alcoolul în valoare de 1.611 lei în vederea confiscării şi un număr de şapte cuţite în vederea continuării cercetărilor întocmind bărbatului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.