Tragedie într-o familie din localitatea Hanu Conachi. Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost găsit spânzurat în casa părintească. Din fericire, în casă se mai aflau tatăl şi bunica tânărului, aşa că acesta a fost găsit la timp şi dat jos din ştreang. O ambulanţă l-a transportat la Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde a fost internat în secţia Neurochirurgie. El este vegheat de sora mai mare, care este încă în stare de şoc şi încearcă să înţeleagă de ce fratele ei a vrut să îşi ia zilele. Singura veste bună primită de familie e aceea că medicii au spus că adolescentul îşi va reveni şi nu va rămâne cu sechele din punct de vedere fizic.
„Tânărul aflat acum în clasa a IX-a la un liceu din localitatea Tudor Vladimirescu am înţeles că a abandonat la un moment dat şcoala pentru a munci deoarece nu are altfel cum să se întreţină. A revenit la şcoală dar se pare totuşi că şi-a pierdut dorinţa de a trăi, ceea ce este foarte trist, dacă luăm în considerare faptul că are doar 17 ani. Probabil că lipsa de perspective şi sărăcia l-au dus într-o stare de depresie care era cât pe ce să îl coste viaţa”, a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Tânărul face parte şi dintr-o familie unde problemele sociale şi economice sunt la ordinea zilei dar până acum dăduse semne că se poate descurca. Adolescentul va avea nevoie de tratament psihiatric de specialitate pentru a-şi reveni.
„E păcat că mai ales tinerii nu înţeleg că viaţa este un dar care ni se dă, gratuit ce-i drept, dar pentru foarte puţin timp, şi de aceea este atât de trist că tinerii aleg să renunţe la viaţa încă înainte de a şti totul despre ea”, a mai spus dr. Bacalbaşa.
Medicii spun că adolescentul a avut mare noroc că a fost găsit aproape imediat după ce şi-a pus ştreangul de gât, altfel leziunile prin asfixie mecanică ar fi fost ireversibile şi, dacă nu îi aduceau moartea, sigur l-ar fi transformat într-o legumă.