16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ITM Galaţi, controalele la angajatorii cu activitate în comerţul cu ridicata
ITM Galaţi, controalele la angajatorii cu activitate în comerţul cu ridicata

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a transmis un comunicat de presă referitor la Acţiunea de control în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul Comerţului cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete - CAEN 46, conform Programului Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2022.
"În cursul anului 2022 instituţia noastră a derulat la Acţiunea de control în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul Comerţului cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete - CAEN, acţiunea nr. 12 din Programul Cadrul al Inspecţiei Muncii pe acest an.
Obiectivele acţiunii au fost:
- Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul Comerţului cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete - CAEN 46;
- Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă în activităţile specifice din societăţile comerciale care au ca obiect de activitate comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete;
- Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în societăţile comerciale care au ca obiect de activitate comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete.
La nivelul judeţului Galaţi au fost selectaţi 14 angajatori care au fost implicaţi în desfăşurarea acţiunii.
În data de 15.03.2022 cei 14 angajatori au fost informaţi cu privire la etapele de derulare a acţiunii fiindu-le prezentate cu această ocazie obiectivele şi motivele derulării acţiunii, statistica accidentelor în acest domeniu de activitate, la nivel naţional pe perioada 2017-2020 şi principalele cauze de accidentare a lucrătorilor.
În perioada 15.03.2022 - 29.07.2022 au fost efectuate controale la cei 14 angajatori selectaţi, având la bază un check-list. În urma controalelor la 10 angajatori s-au constatat 18 neconformităţi, pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.
Cele mai frecvente deficienţe constatate au fost:
1. Nu s-a asigurat efectuarea examenului medical la unii lucrători;
2. Nu s-a organizat serviciu intern de prevenire si protecţie;
3. Căile de acces şi de circulaţie erau blocate cu produse;
4. Instruire insuficientă şi necorespunzătoare efectuată lucrătorilor;
5. La elaborarea instrucţiunilor proprii nu s-a ţinut cont de particularităţile activităţilor desfăşurate;
6. Nu s-au efectuat verificări la instalaţia de împământare.
Începând cu data de 03.10.2022 inspectorii de muncă din cadrul instituţiei noastre au efectuat verificarea măsurilor dispuse în etapa de control. Toţi cei 10 angajatori la care s-au constatat neconformităţi au realizat măsurile dispuse", potrivit ITM Galaţi.


Articole înrudite