23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Trei persoane private de libertate din Penitenciarul Galaţi au ajuns la Spitalul de Urgenţă Galaţi cu ambulanţa, având stări de rău, după ce ar fi fumat parţial o ţigară. Cei trei deţinuţi au 25, 28 şi 40 de ani şi au recunoscut doar că au împărţit o ţigară. Bărbaţii erau agitaţi şi se simţeau rău. La Spitalul de Urgenţă Galaţi li s-a pus diagnosticul de intoxicaţie voluntară cu substanţă necunoscută.

„Am fost solicitaţi să intervenim la Penitenciarul Galaţi pentru a acorda ajutor medical unor persoane, trei la număr, deţinute acolo, care aveau stări de rău consecutive unei intoxicaţii cu o substanţă necunoscută”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

După ce au fost stabilizate, cele trei persoane private de libertate au fost trimise la Spitalul de Psihiatrie. Acolo au recunoscut doar că au fumat din aceeaşi ţigară, dar mai multe nu au vrut sa spună.

„Erau în stare bună când au ajuns în spitalul nostru. Au povestit că au leşinat şi că li s-a făcut rău după ce au împărţit o ţigară, dar nu au precizat cine le-a oferit-o şi ce tip de substanţă conţinea. Diagnosticul rămâne intoxicaţie cu o substanţă necunoscută. Oricum, simptomele au fost superficiale deoarece au consumat şi o cantitatea foarte mică”, a precizat dr. Daniel Niculescu, medic specialist la Spitalul de Psihiatrie Galaţi.

Acum, deţinuţii au fost returnaţi în Penitenciar, unde a început imediat o anchetă. „Primele probe biologice recoltate au ieşit negative la substanţe psihotrope. Nu au astfel de substanţe în sânge. Acum se fac analize asupra unor mucuri de ţigări găsite în camera de detenţie, care au fost predate organelor abilitate, în vedera eliminării oricăror suspiciuni legate de un eventual consum de substanţe interzise prin lege”, a precizat Alexandru Cristian, directorul Penitenciarului Galaţi.

În acest moment starea de sănătate a deţinuţilor este bună, deoarece cadrele medicale susţin că au consumat prea puţin din acea substanţă necunoscută pentru ca sănătatea lor să fie grav afectată.


Articole înrudite