23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Încep ample lucrări de modernizare la blocul D11 de pe Oţelarilor
Încep ample lucrări de modernizare la blocul D11 de pe Oţelarilor

Primăria municipiului Galaţi informează că blocul D11 va beneficia de lucrări ample de renovare energetică, în cadrul unui proiect cu fonduri prin PNRR. Astfel, în urma licitaţiei publice, a fost atribuit contractul de lucrări, în valoare de circa 9,9 milioane de lei fără TVA, Asocierii „Larapeu Construct SRL - Verytas Plus Construct SRL - CIC Cons SRL”. Durata contractului este de 14 luni (2 luni proiectare şi 12 luni execuţie).
Principalele lucrări pentru obiectivul „Renovare energetică bloc D11, scările 1, 2, 3, 4, str. Oţelarilor nr. 17” presupun reabilitarea termică, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea sistemului de climatizare şi a instalaţiilor de iluminat, repararea unor elemente de construcţie, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, modernizarea instalaţiei electrice, instalarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, repararea trotuarelor de protecţie, repararea sistemului de colectare a apei etc.
Până acum au beneficiat de lucrări de modernizare 25 de blocuri, iar alte 18 blocuri vor fi renovate prin PNRR. Este vorba despre care blocuri pentru care asociaţiile au venit în parteneriat cu Primăria municipiului Galaţi, fiind vorba despre proprietăţi private, informează Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.


Articole înrudite