Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat, la data de 23 iulie 2024, pe raza municipiului Galaţi, un tânăr, în vârstă de 17 ani, din aceeaşi localitate, faţă de care Judecătoria Galaţi a emis, la data de 19 iulie 2024, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Tânărul a fost condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, potrivit unui comunicat al IPJ Galaţi.