Conducător auto depistat fără permis şi sub influenţa alcoolului: În data de 4 decembrie 2024, în jurul orei 00:20, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au depistat pe DN25, în dreptul km 50+200m, un autoturism care era răsturnat pe cupolă, în afara părţii carosabile, şi lângă care se afla un bărbat. În urma verificării bărbatului în bazele de date, poliţiştii au stabilit că acesta are vârsta de 32 de ani, domiciliul în localitatea Independenţa, din judeţul Galaţi, şi că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri, în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi, în funcţie de rezultatul acestora, vor fi luate măsuri legale, potrivit IPJ Galaţi.