23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Au sosit vaccinurile împotriva hepatitei A pentru copiii din zonele inundate
Galaţi: Au sosit vaccinurile împotriva hepatitei A pentru copiii din zonele inundate

Patru echipe mixte din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi s-au deplasat în cursul zilei de ieri în zonele afectate de inundaţii pe două trasee, respectiv, primul traseu pe ruta Măstăcani – Fârţăneşti – Drăguşeni – Corni – Măcişeni – Tg. Bujor – Jorăşti şi al doilea traseu pe ruta Bălăbăneşti – Bălăşeşti – Rădeşti – oraş Bereşti – Băneasa.
În cadrul acestei acţiuni au distribuit clorură de var, tablete de Clorom, vaccinuri, materiale informative cu mesaj specific privind educarea şi comportamentul populaţiei în zonele cu risc pentru inundaţii, reguli generale de utilizare a apei în cursul unei inundaţii, ghid pentru boala diareică acută şi au prelevat  probe de apă pentru examenul chimic şi microbiologic.
S-a colaborat cu medicii de familie din zonele calamitate la efectuarea catagrafierii persoanelor, în special copii, în vederea vaccinării.
Asistenţii medicali comunitari şi asistenţii medicali şcolari din zonele respective sunt solicitaţi, pentru monitorizarea zilnică a zonelor afectate cu catagrafierea fântânilor individuale şi publice şi supravegherea dezinfecţiei acestora.
În localităţile în care a fost întrerupt curentul, din cabinetele medicilor de familie au fost ridicate stocurile de vaccinuri având în vedere neasigurarea condiţiilor de depozitare (Măstăcani, Oraş Bereşti, Băneasa).
În cursul dimineţii de astăzi a sosit şi cantitatea de vaccin antihepatitic pediatric A aşteptată, care va fi distribuită cu ajutorul echipelor mixte din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi medicilor de familie în zonele afectate.


Articole înrudite