Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier efectuează cercetări în cazul unui cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră două asigurări tip Carte Verde false.
"În data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 33 de ani, conducând un ansamblu de vehicule, format dintr-un cap tractor şi o remorcă, înmatriculate în Ucraina. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurărilor tip Carte Verde prezentate pentru ansamblul rutier în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false", potrivit I.T.P.F. Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.