Consilierii judeţeni USL i-au cerut preşedintelui CJ Eugen Chebac convocarea unei şedinţe extraordinare în cadrul căreia aceştia să se pronunţe în privinţa organizării unui referendum. Liderul liberalilor gălăţeni a ţinut să facă precizarea, pledând pentru necesitatea exprimării gălăţenilor în favoarea sau contra includerii judeţului nostru în megajudeţul denumit Constanţa, conform propunerilor venite din arcul puterii. Mai mult, vicepreşedintele liberal consideră că iniţiativa de la Galaţi trebuie să se regăsească în întreaga ţară. Cel puţin în judeţele conduse de reprezentanţii USL acestea se vor organiza, conform legii, în termen de 30 de zile, duminica, până în 30 iulie.
Dobre consideră că poziţia cetăţenilor trebuie să fie definitorie în luarea deciziei: „Dacă guvernul nu ţine cont de opinia cetăţenilor are o mare problemă, pentru că e un mesaj civic şi nu poţi să nu ţii cont de el. De aceea fac un apel la gălăţeni să vină la referendum. Nu e vorba de oameni, nu e vorba de funcţii. E vorba de dreptul nostru de a stabili judeţele şi de a ne conduce.”
Consilierii judeţeni se vor reuni luni în şedinţă extraordinară pentru a decide organizarea referendumului
Eugen Chebac, preşedintele CJ Galaţi, a confirmat iniţiativa consilierilor USL de a solicita organizarea unei şedinţe extraordinare pe tema referendumului. Conform propunerii consilierilor USL, gălăţenii vor fi chemaţi duminică, 24 iulie, la urne. Eugen Chebac a precizat că gălăţenii vor avea posibilitatea să îşi exprime opţiunea privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului, conform propunerii de includere a judeţului nostru în megajudeţul cu reşedinţa la Constanţa. Costurile referendumului vor fi suportate din bugetul judeţului, ce va fi rectificat. „Este un cost, dar trebuie să ni-l asumăm cu toţii. (…) Din momentul emiterii hotărârii de CJ se intră în termen de 30 de zile în campania de conştientizare a populaţiei”, a precizat Eugen Chebac. Campania de conştientizare a populaţiei va fi postată inclusiv pe site-ul CJ.
Chebac a ţinut să demonteze tema eficientizării absorbţiei fondurilor europene prin desfiinţarea acutalelor judeţe, arătând că absorbţia fondurilor europene de către judeţe are o eficienţă net superioară ministerelor. În plus, Chebac apreciază că reorganizarea discutată în prezent ar duce la pierderea identităţii locale: „Dacă mă refer la judeţul Galaţi, prin reorganizare ar însemna pierderea identităţii şi a originii locuitorilor Galaţiului. Nu-mi amintesc ca Al.I. Cuza să fi plecat din scaunul de pârcălab al judeţului Constanţa, ci din cel de pârcălab al Covurluiului.”
În opinia lui Chebac o reorganizare eficientă, inclusiv privind accesarea fondurilor europene, ar presupune crearea unor suprastructuri regionale care să includă judeţele ce au în subordinea lor oraşele şi localităţile componente.
Atenţie la asumarea guvernamentală a reorganizării României! Opoziţia ameninţă guvernul cu o nouă moţiune
Vicepreşedintele PNL, Victor Paul Dobre, ameninţă guvernul cu o nouă moţiune de cenzură, dacă reorganizarea României va fi adoptată prin asumare guvernamentală. Deputatul gălăţean atrage atenţia că pe această temă nu există o susţinere fermă, majoritară, din partea propriilor parlamentari ai puterii: „Cred că în momentul de faţă problema cea mai mare este în interiorul coaliţiei.” Liberalul face un apel la parlamentarii gălăţeni: „Sper ca de data aceasta deputaţii PD să nu fie ca nişte soldăţei şi să se gândească la localităţile din care vin. Chiar fac un apel la parlamentarii de Galaţi ca măcar o dată să se străduie, să se gândească la cetăţenii care i-au trimis în Parlament”.
Dobre a susţinut necesitatea menţinerii statului unitar: „Noi (USL) avem în vedere regionalizarea, dar nu federalizarea României, care trebuie să rămână un stat unitar.”