Nu se poate trece de localitatea de Cuza Vodă, unde apa ajunge la 1.5 m și viitură este foarte puternică. De asemenea, este anunțat COD ROȘU, între orele 04.40 - 14.00. Fenomene vizate: torenți, viituri, depășiri ale cotelor de PERICOL, pe Prut și Raul COROZEL. Au fost chemate în sprijin echipaje de la ISU Brăila, ISU Tulcea și ISU Vrancea, transmite ISU Galați. Noaptea trecută a fost emis și mesaj RO-Alert. GALERIE FOTO (PECHEA)/VIDEO MAI JOS!
UPDATE, ora 7.40: Până la aceastǎ oră, au fost raportate două victime. Este vorba despre un bărbat din comuna Pechea și o femeie din localitatea Drăgușeni.
UPDATE VIDEO: Cuza Vodă, salvarea unei persoane vârstnice paralizată, din casă, mai jos! + poze Pechea
Video Cudalbi: Sursa Facebook
UPDATE: 5 persoane decedate: 1 bărbat localitatea Pechea, 1 bărbat localitatea Drăgușeni cu lividități cadaverice (de 2 zile), 2 femei de 86 ani și 96 ani la Costache Negri, 1 femeie 75 ani la Corod.
UPDATE: In contextul inundatiilor survenite in noaptea precedenta in centrul si nord-estul judetului nostru, Directia de Sanatate Publica Galati a luat legatura cu reprezentanti ai APA CANAL si reprezentanti de la serviciile de furnizare apa din Costache Negri si Corod. In urma discutiilor avute s-a realizat hiperclorinarea apei din retea.
Directia de Sanatate Publica Galati face urmatoarele recomandari:
1. In atentia domnilor primari din zonele afectate – acolo unde s-a linistit si s-a retras apa si a ramas mal, sa se stropeasca cu un amestec de clorura de var si apa (500 ml apa si 1 lingura de clorura de var), peste tot unde se poate intra.
2. Recomandari pentru populatia din zonele afectate:
- a se utiliza doar apa sigura din punct de vedere a sanatatii - apa imbuteliata sau apa fiarta;
- a nu se folosi apa contaminata pentru spalatul vaselor, spalatul pe dinti, spalarea fructelor si a legumelor, sau pentru prepararea hranei;
- spalarea cu apa si sapun pe maini dupa contactul cu apele reziduale rezultate din inundatii;
- pregatirea laptelui si a hranei bebelusilor numai cu apa sigura - imbuteliata;
- sa nu li se permita copiilor sa se joacein zonele cu apa stagnata dupa inundatii;
- sa nu se foloseasca apa care poate fi contaminata cu apa de canalizare pentru imbaiere.