23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Adăpost pentru câini fără stăpân din Galaţi amendat cu 50.000 lei
FOTO: Adăpost pentru câini fără stăpân din Galaţi amendat cu 50.000 lei

La începutul lunii mai 2023, având în vedere planul de măsuri pentru identificarea şi verificarea adăposturilor publice şi private pentru cazarea animalelor cu sau fără stăpân, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi - Biroul pentru Protecţia Animalelor şi Serviciul de Ordine Publică Galaţi, împreună cu reprezentanţi de la I.T.M., D.S.V.S.A. şi D.S.P. Galaţi, au efectuat un control la un adăpost de acest gen, situat pe raza municipiului Galaţi.
Au fost constatate nereguli cu privire la situaţia câinilor cazaţi în acest adăpost, precum şi cu privire la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, din sfera de competenţă a protecţiei animalelor.
Totodată, s-a constatat ca nu sunt respectate condiţiile cu privire la spaţiile de cazare şi calitatea hranei.
Poliţiştii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, iar reprezentanţii D.S.V.S.A. au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.000 de lei pentru neregulile constatate, conform competenţelor.

FOTO, mai jos!


Articole înrudite