În fiecare zi, pentru a efectua o serie de intervenţii care salvează sau prelungesc viaţa oamenilor, medicii şi chirurgii se bazează în spitale pe donarea de sânge, iar prin sângele donat, în fiecare an se poate trata un milion de pacienţi. Astfel, donarea de sânge poate fi considerată un dar preţios oferit semenului nostru pentru viaţă.
Lipsa donatorilor de sânge ar însemna intervenţii chirurgicale amânate, boli care se agravează, multă suferinţă şi pierderea de vieţi omeneşti.
În România, în cele 44 de centre de transfuzii numărul donatorilor a mai scăzut în ultima perioadş, însă nevoia de sânge a rămas în continuare destul de mare.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, miercuri, 19 februarie 2025, s-a desfăşurat în Eparhia Dunării de Jos o nouă campanie de donare de sânge prin implicarea preoţilor, tinerilor şi credincioşilor din cadrul protopopiatului Tecuci.
Pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la donare, la solicitarea Protoieriei Tecuci, cadre medicale de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi s-au deplasat cu tehnica medicală necesară la Spitalul Municipal ”Anton Cincu” din Tecuci.
La această acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină au participat 70 de voluntari din protopopiatul Tecuci care au dorit să facă o faptă bună şi să doneze sânge pentru semenii lor.
Între donatori s-au aflat şi 25 de elevi de la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci, însoţiţi de profesoara lor de Religie.
Preoţii, tinerii şi credincioşii au participat cu mare bucurie şi dragoste la această acţiune de donare de sânge pentru a aduce un sprijin real semenilor lor.
Încă din anul 2013 clericii şi credincioşii din zona Tecuciului se mobilizează exemplar în astfel de campanii umanitare, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă, potrivit Arhiepiscopiei.
Galerie de imagini, mai jos!