23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Festivalul Naţional de Comedie şi-a deschis porţile
Festivalul Naţional de Comedie şi-a deschis porţile

Deschiderea Festivalului Naţional de Comedie a avut loc luni seară la Teatrul Dramatic "Fani Tardini", eveniment marcat prin acordarea premiilor pentru concursul de dramaturgie şi spectacolul "39 de trepte", oferit de Teatrul Notarra din Bucureşti.

"Ne bucurăm că am reuşit ca şi în acest an să continuăm tradiţia de a sărbători comedia împreună cu dumneavoastră în acest magic templu, locul în care păşim de fiecare dată cu aceeaşi prospeţime, cu aceeaşi curiozitate. E locul care încearcă să ne facă mai buni, mai senini. Veţi asista, timp de 11 zile, la construirea unui microcosmos al lumii în care trăim", a spus, în cadrul festivităţii de deschidere a Festivalului, directorul Teatrului Dramatic "Fani Tardini", Cristian Gheorghe.

Juriul concursului de dramaturgie derulat în cadrul festivalului a acordat premiul I bucureşteanului Ion Bogdan Martin, pentru piesa „Travaliul ducesei de Cambridge”. Mai departe, premiul II a fost cucerit de Marilena Dumitrescu din Bucureşti pentru textul „Banii sau viaţa” şi premiul III de gălăţeanul Octavian Miclescu (poet, prozator, membru al cenaclului literar "Noduri şi semne"), pentru piesa "Banda lui Moebius". Cu toate că tradiţia presupunea ca textul care a câştigat premiul I la concursul de dramaturgie să fie pus în scenă de Teatrul Dramatic din Galaţi, anul acesta nu va mai fi valabil acest aspect care, conform spuselor directorului instituţiei, nu mai este obligatoriu.

Publicul gălăţean, care a ocupat toate locurile sălii mari de spectacole a Teatrului, s-a delectat apoi cu savuroasa comedie "39 de trepte" pus în scenă de Teatrul Notarra din Bucureşti, o piesă după filmul lui Alfred Hitchcock. Distribuţia remarcabilă, formată din patru actori consacraţi - Luminiţa Erga, Alexandru Jitea, Adrian Văncică, Alexandru Mike Gheorghiu - a jucat nu mai puţin de 120 de roluri, alternate într-un mod nostim şi, bineînţeles, profesionist. De asemenea, hohotele de râs şi aplauzele pe parcursul piesei nu au lipsit, jocul actoricesc deosebit şi replicile hazlii oferind spectatorilor momente de bună dispoziţie.

Astăzi, începând cu ora 19.00, în sala mare a Teatrului Dramatic, va putea fi vizionat spectacolul "Idolul şi Ion Anapoda" prezentat de Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, o comedie despre căutarea fericirii, în care, eroul piesei este un subtil raţionalist care îşi construieşte personalitatea prin iubire.


Articole înrudite