Curtea de Apel Galaţi găzduieşte, în Palatul de Justiţie Galaţi, o expoziţie de Crăciun cu creaţii artistice realizate de avocaţi, magistraţi, grefieri, sumele obţinute din vânzarea acestora fiind, în principal, donate pentru cauze umanitare.
Preşedintele Curţii de Apel Galaţi, judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă, a arătat că îşi doreşte ca expoziţia să devină un obicei în luna decembrie a fiecărui an, un ritual al prieteniei, al excelenţei şi al dăruirii pe meleagurile dunărene.
Sala principală a fost decorată festiv, bradul de Crăciun a fost împodobit, iar, vineri, 17 decembrie 2021, împreună cu copiii avocaţilor din Baroul Galaţi şi din instanţe, angajaţii din Palatul de Justiţie Galaţi s-au bucurat de cadourile lui Moş Crăciun şi de un concert de colinde al corului Teatrului Muzical "Nae Leonard" Galaţi.
Preşedintele Curţii de Apel Galaţi a mai arătat că, cel mai important, colegii au fost unii lângă ceilalţi, întărind comunitatea juriştilor gălăţeni, acesta fiind, de fapt, şi scopul, să fie toţi uniţi de valori, idealuri comune şi să nu fie singuri.
În plus, avocaţii gălăţeni strâng cărţi, vechi şi noi, pentru a fi donate bibliotecii din comuna Scânteieşti, judeţul Galaţi.
Evenimentul, care va dura toată luna decembrie, este organizat de Asociaţia Avocaţilor din Baroul Galaţi, Baroul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi.