17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Eveniment educaţional de prestigiu la Galaţi
Eveniment educaţional de prestigiu la Galaţi

În perioada 18-22 aprilie 2022, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi organizează Olimpiada Naţională la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii”, domeniile „Economic, administrativ, comerţ” şi „Turism şi alimentaţie”, eveniment educaţional de prestigiu, prilej pentru demonstrarea valorii învăţământului preuniversitar românesc.
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naţionale va avea loc luni, 18 aprilie 2022, începând cu ora 17.00, la Sala de Festivităţi a Colegiului de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galaţi.
La competiţie îşi vor demonstra cunoştinţele şi abilităţile elevi din clasele a XI-a şi a XII-a care, în afară de susţinerea celor două probe – proba scrisă şi proba practică, vor participa la un program de oportunităţi de dezvoltare profesională în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, dar şi de cunoaştere a unor obiective turistice de interes local sau regional.
La finalul concursului, joi, 21 aprilie 2022, începând cu ora 18.00, la Sala de Festivităţi a Colegiului de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galaţi, elevii premianţi vor fi recompensaţi de Ministerul Educaţiei, precum şi de operatori economici, sponsori ai olimpiadei, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.


Articole înrudite