23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De la 8.00 până la ora 10.00, luni dimineaţă, în majoritatea spitalelor din judeţul Galaţi, acolo unde sunt membri Sanitas, a avut loc grevă de de avertisment. În mod normal, celor de la Sanitas trebuia să li se alăture şi medici, dar şi alţi reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale care fac parte din Coaliţia Profesioniştilor pentru Sănătate. Asta deoarece decizia de a face grevă de avertisment a fost luată de conducerea acestei Coaliţii. Medicii au fost alături de protestatari mai ales la Spitalul Tecuci, deoarece acolo este şi o situaţie specială, dar în rest au cam lipsit. Sindicaliştii acuză că s-au făcut presiuni ca oamenii să nu iasă la greva de avertisment.
„Se spune că e ilegal protestul. Nu este adevărat. Totul este legal şi facem asta deoarece nu se mai poate aşa”, spunea Carmen Vrabie, lider Sanitas, Spitalul de Urgenţă Galaţi.
La Galaţi au protestat mai ales cei care au ieşit din tura de noapte.
„Nu vrem să sufere oamenii internaţi. Acum mai ales colegii care au ieşit din tura de noapte sunt în stradă aici. Se fac presiuni în spitale, că greva nu e legală. Nu e adevărat. Tot ce face Sanitas s-a făcut legal. La Spitalul din Tecuci mi s-a spus că managerul personal le-a spus oamenilor că protestul nu e legal. Asta în situaţia în care nu a reuşit de o săptămână să dea banii la oameni. Dacă lucrurile rămân aşa, pe 28 facem grevă generală. Păcat că, deşi acest protest este al Coaliţiei Profesioniştilor în Sănătate, nu văd mulţi medici aici”, a spus Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele Consiliului Judeţean al Sanitas Galaţi.
În grevă de avertisment au ieşit mai mult asistenţi şi infirmieri.
„Eu de 19 ani sunt asistent. Am trecut prin multe, dar nu credeam să ajungem iar în pragul grevei generale. Suntem şi aşa puţini, la jumătate faţă de numărul normal”, a spus şi Dan Dogaru.
Eforturi pentru salariile angajaţilor spitalului din Tecuci
La Spitalul Anton Cincu din Tecuci, curtea a fost plină cu medici, asistenţi şi infirmieri care au participat la greva de avertisment.
„Cu greu am convins oamenii să se întoarcă la muncă. Este dificil, deoarece de o săptămână nu au mai primit bani. Aici este culpa managerului. Chiar dacă s-a pierdut un proces cu o firmă, trebuia ca să se ajungă la o înţelegere şi nu să nu se facă mai nimic iar firma să oblige Casa de Asigurări să poprească toţi banii spitalului. Sanitas s-a implicat de la început în acest conflict, am intervenit şi la Bucureşti şi trebuie neapărat ca oamenii să îşi ia banii”, a spus Paraschiv Sălăvăstru.
CJAS Galaţi, aflată în neplăcuta situaţie de a nu putea interveni în conflictul dintre o firmă şi un spital, va fi pusă şi luna viitoare, dacă nimic nu se rezolvă, să dea ascultare unei decizii judecătoreşti dată în cazul firmei, şi, la fel, să vireze firmei toţi banii cuveniţi spitalului tecucean.
„Aici noi nu putem interveni decât asigurând consiliere juridică managerului spitalului Tecuci. Responsabilitatea îi revine doar lui. Trebuie să se ajungă, între firmă şi conducerea spitalului, la un acord”, a precizat dr. Elena Vrabie, director Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi.


Articole înrudite