22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Centru medical de permanenţă, de luni, în Micro 20 (FOTO)
Centru medical de permanenţă, de luni, în Micro 20 (FOTO)

Un nou centru medical de permanenţă a fost amenajat în cartierul Micro 20. Astfel, gălăţenii au acum la dispoziţie trei astfel de centre medicale.
„Noul centru va asigura asistenţa medicală primară şi de urgenţă în această zonă a oraşului foarte populată. Pe de o parte venim mai aproape de gălăţeni în ce priveşte asigurarea serviciilor medicale, pe de altă parte degrevăm unităţile de primiri urgenţe. Deja cele două centre medicale de permanenţă pe care le-am înfiinţat în oraş sunt de un real sprijin, dovadă numărul mare de prezentări la acestea. În continuare ne dorim să înfiinţăm un al patrulea centru medical în Valea Oraşului. Sănătatea este o prioritate şi vom continua investiţiile în acest domeniu”, a declarat edilul Ionuţ Pucheanu.
Lucrările derulate aici au vizat compartimentarea fostului punct termic unde au fost amenajate spaţii pentru: sală de tratament, sală de aşteptare, cabinet de consultaţii, cameră gardă, grup sanitar şi vestiar. De asemenea, s-au executat lucrări de reparaţii la faţadă, refacere a finisajelor interioare şi exterioare, de instalare a unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, reabilitare a instalaţiilor sanitare, iluminat, montare a centralei de termice etc. Totodată, s-au asigurat dotările necesare.
Centrul de permanenţă va deveni funcţional începând de luni, 15 mai 2023. Programul va fi de luni până vineri, între orele 15.00 - 08.00, şi non-stop în weekend şi în zilele de sărbători legale.
Valoarea lucrărilor, executate de către firma Gascon Global Construct SRL, este de 1,3 milioane de lei fără TVA.
Primăria Galaţi a înfiinţat deja alte două centre medicale de permanenţă care s-au dovedit un real sprijin pentru gălăţeni, fiind înregistrate până acum circa 60.000 de prezentări. Este vorba despre Centrul de permanenţă nr. 1, situat pe str. Drumul Viilor, nr. 14, Bl. J4, parter, care funcţionează din 18 septembrie 2017, şi de Centrul de permanenţă nr. 2 „Sfântul Luca”, situat în Cartierul Mazepa II, str. Ovidiu, nr. 10-12 (Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”), ce funcţionează din 17 septembrie 2020.
Evenimentul de prezentare a avut loc astăzi, vineri, 12 mai 2023, cu participarea ÎPS Casian, care a oficiat o slujbă de binecuvântare.

FOTO, mai jos!


Articole înrudite