22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CAR-ul Arhiepiscopiei, sprijin de peste 170 mii lei în 2023
CAR-ul Arhiepiscopiei, sprijin de peste 170 mii lei în 2023

La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc joi, 15 februarie 2024, întrunirea anuală a Organizaţiei Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul  Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în Sala „Arhiepiscop Antim Nica” a Centrului eparhial.

"După rugăciunea de mulţumire către Dumnezeu, Înaltpreasfinţia Sa le-a vorbit celor prezenţi despre lucrarea desfăşurată de această organizaţie bisericească în slujirea semenilor noştri care au nevoie de ajutor. Ierarhul locului a arătat că prin activitatea acestei organizaţii se promovează solidaritatea creştină şi înmulţirea milosteniei pentru susţinerea vieţii şi a sănătăţii. În continuare, preşedintele organizaţiei, preotul Nicuşor Sorin Sandu, a prezentat Raportul de activitate al Casei de Ajutor Reciproc din eparhie. Un capitol important din activitatea CAR-ului evidenţiat în cadrul şedinţei a fost cel al oferii de ajutoare sociale. Pe parcursul anului 2023, suma acordată ca ajutoare sociale a fost de 170.750 lei, iar beneficiarii au fost 111 persoane. Cea de-a doua parte a întrunirii a fost dedicată stabilirii mai multor obiective ce au în vedere dezvoltarea şi susţinere permanentă a activităţii de întrajutorare desfăşurată de Casa de Ajutor Reciproc pentru anul 2024. La finalul întrunirii, în semn de binecuvântare şi apreciere pentru activitatea desfăşurată, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oferit cea mai înaltă distincţie eparhială pentru clerici, „Crucea Sfântului Andrei”, clasa I, preotului Nicuşor Sorin Sandu, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc", informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos funcţionează în conformitate cu prevederile Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a Legii nr. 12/1996, republicată, privind regimul juridic al Caselor de Ajutor Reciproc a Salariaţilor şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al C.A.R. Scopul principal al Casei de Ajutor Reciproc este de ajutorare a membrilor prin acordarea de împrumuturi în condiţii mai avantajoase, dar şi de acordare a unor ajutoare în diferite situaţii şi nevoi care apar în rândul membrilor, respectiv la naştere, boală, înmormântare şi altele.


Articole înrudite