23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În perioada mai - iulie 2013, la nivelul municipiilor din judeţul Galaţi a fost implementată campania de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”. Demersul a fost iniţiat de către Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu o societate de asigurări şi a avut drept scop informarea populaţiei din mediul urban cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.
„În acest interval de timp au fost organizate 67 de întâlniri de informare, ocazie cu care au fost transmise către grupurile ţintă recomandări pe linia protejării locuinţelor. De asemenea, în vederea diseminării mesajelor preventive către un număr cât mai mare de cetăţeni, au fost organizate 35 acţiuni punctuale de distribuire a materialelor suport ale campaniei în zonele pietonale cu aflux mare de cetăţeni, în pieţe, marile centre comerciale etc, context în care au fost distribuite 4.000 pliante. Au fost expuse 150 de afişe în locurile de interes public şi la avizierele asociaţiilor de proprietari, totodată fiindu-le înmânate gălăţenilor 4.500 de scrisori conţinând sfaturi preventive. În cadrul întâlnirilor organizate cu diversele grupuri ţintă (reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, grupuri profesionale, pensionari, elevi, femei etc.) s-a putut remarca interesul deosebit pe care cetăţenii îl manifestă faţă de tema abordată, aceştia participând activ la acţiuni, punând întrebări şi solicitând lămuriri poliţiştilor prezenţi”, a precizat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Cu toate că această campanie de prevenire a ajuns la final, poliţiştii gălăţeni vor aduce mereu în atenţia cetăţenilor problematica furturilor din locuinţă.

Articole înrudite