Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ Galaţi organizează astăzi, la ora 17.00, Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu”, la sediul central. Evenimentul va cuprinde mai multe momente deosebite. Primul va consta în lansarea ultimelor noutăţi editoriale ale Editurii Eikon din Cluj-Napoca: Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva securităţii, vol. V: Mircea Vulcănescu, invitat Marius Vasileanu; Dicţionar de teorie literară, autor Lucian Pricop. Manifestarea va continua apoi cu lansarea volumului Inelul de aur: Povestea iubirii dintre George Enescu şi Maria Cantacuzino (Maruca), autor Ion Topolog. În deschidere, elevi şi cadre didactice de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” vor susţine un recital artistic: prof. Anca Popovici – vioară, prof. Mitrela Costescu – pian, eleva Alina Constantinescu – clasa a XII-a – pian şi eleva Mădălina Căuş – clasa a XII-a - canto. Moderator va fi prof. Theodor Parapiru.