21 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Asistentă atacată de un pacient drogat cu etnobotanice şi alcool
Asistentă atacată de un pacient drogat cu etnobotanice şi alcool
Agresiune gravă asupra unui cadru medical în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3 dimineaţa, la Spitalul de Psihiatrie. O asistentă a fost pur şi simplu lovită cu picioarele şi trântită de pereţi de un pacient. Este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani adus de pe stradă, care combinase periculos etnobotanicele cu alcoolul, aşa că nu mai ştia pe ce lume este. Era însă foarte agitat.
După atac, pacientul dădea semne că regretă ce a făcut. El a fost sedat şi legat iar asistenta a fost dusă cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă şi  internată în secţia de Neurochirurgie. Femeia îşi aminteşte cu greu toate cele prin care a trecut.
„El era agitat şi era legat, dar, nu ştiu cum, în timp ce îl restricţionam, a intrat în criză şi m-a lovit cu piciorul în stern, apoi iar m-a lovit, nici nu mai ştiu unde, pentru ca în final să mă trântească de perete. Atunci am leşinat. Mi-e şi frică să mă întorc la muncă, şi lucrez de 17 ani la acest spital. Noi, cei care avem de-a face cu pacienţii violenţi, ştim că putem doar şti când intrăm la serviciu, nu şi când sau cum ieşim. Eu de data asta am ieşit pe targă. El era violent de când a fost adus, consumase etnobotanice şi alcool, i se luase şi alcoolemia”, povesteşte asistenta agresată, o gălăţeancă în vârstă de 43 de ani.
Spitalul de Psihiatrie a anunţat imediat Direcţia de Sănătate Publică despre incident, care a deschis o anchetă, deoarece faptul petrecut este extrem de grav.
„Asistenta a fost adusă la spital în stare de şoc. Acum este stabilă dar urmează să i se facă investigaţii deoarece a avut multe lovituri la nivelul capului. Din păcate, aici e vorba din nou de lipsă de personal, atâta vreme cât la acest spital o asistentă are grijă de 60 de pacienţi”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. De fapt, situaţia cu personalul stă şi mai rău, de vreme ce, din cele 29 de posturi existente în spital, doar 25 sunt ocupate. Spitalul a anunţat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi, deoarece agresiunea a avut loc în timpul programului asistentei şi este eveniment de muncă. În plus, poliţiştii au început ancheta. Bărbatul în vârstă de 23 de ani va fi cercetat pentru lovire, dar asta doar dacă asistenta va depune plângere. Deocamdată femeia vrea să se pună pe picioare şi să îşi facă din nou curaj să se întoarcă la muncă.

Articole înrudite