22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Accident pe Basarabiei. 3 copii transportaţi la spital
Accident pe Basarabiei. 3 copii transportaţi la spital

La data de 1 octombrie 2023, în jurul orei 16:03, pe strada Basarabiei, din municipiul Galaţi, a avut loc un accident rutier, în urma căruia 3 minori au fost răniţi.
Din verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, s-a stabilit că o femeie, cu vârsta de 67 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Basarabiei, pe banda 1 de circulaţie, având direcţia de deplasare dinspre bulevardul George Coşbuc către intersecţia cu străzile Tecuci şi Nae Leonard, ar fi pierdut controlul direcţiei şi a lovit un stâlp de iluminat stradal, aflat pe trotuarul din partea sa dreaptă a direcţiei de deplasare.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autovehicul aflat pe banda 2 de circulaţie, condus în mod regulamentar, în aceeaşi direcţie de deplasare, de un bărbat, cu vârsta de 44 de ani, din municipiul Galaţi.
Cele două autovehicule au fost avariate, iar două minore cu vârstele de 9, respectiv 6 ani, precum şi un minor, cu vârsta de 2 ani, care se aflau pe bancheta din spate al primului autoturism au fost răniţi. Au fost preluaţi şi transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi, unde au rămas internaţi.
Conducătorii auto deţin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în cazul conducătoarei auto, însă la bărbat a fost indicată valoarea de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. De asemenea, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu 9 puncte de amendă (1305 lei) şi s-a dispus, ca măsură complementară, reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, în baza prevederilor O.U.G. 195/2002, informează IPJ Galaţi.


Articole înrudite