UPDATE: Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a conducătorului auto, urmând ca în cursul zilei de mâine, 10 octombrie 2023, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea luării unei măsuri preventive.
***
La data de 9 octombrie 2023, la ora 12.25, pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, în zona intersecţiei cu strada General Alexandru Cernat, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită grav.
Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 56 de ani, domiciliat în municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, având direcţia de deplasare către bulevardul George Coşbuc, când a ajuns la intersecţia cu strada General Alexandru Cernat, ar fi surprins şi accidentat grav, o femeie, cu vârsta de 68 de ani, din Galaţi, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal şi la culoarea verde a semaforului electric.
La faţa locului au intervenit de urgenţă echipaje medicale de la S.M.U.R.D. Galaţi care au preluat victima în stare de inconştienţă şi au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate aceasta a decedat.
Conducătorul auto a fost testat pentru consumul de băuturi alcoolice, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier.