22 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Gest extrem al unui bărbat în vârstă de 71 de ani, închis la Penitenciarul Galaţi. Omul a vrut să îşi ia viaţa şi şi-a tăiat venele cu o lamă deoarece a aflat că i s-a refuzat eliberarea condiţionată. „Pacientul prezenta plăgi tăiate la nivelul braţului. A fost stabilizat şi transportat la Spitalul de Urgenţă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Se pare că bărbatul a mai încercat să ia şi pastile dar nu a reuşit să ia o supradoză, iar acum a recurs la un gest radical. Penitenciarul Galaţi confirma existenţa tentativei de suicid.

„Persoana privată de libertate G.N., în vârstă de 71 ani, condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani  pentru săvârşirea infracţiunii de omor, a încercat să se sinucidă prin producerea unor plăgi tăiate la nivelul braţelor cu o lamă de la aparatul de ras de unică folosinţă. A fost anunţat imediat personalul medical al unităţii, care a intervenit pentru acordarea primului ajutor, ulterior deţinutul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă «Sfântul Apostol Andrei» Galaţi. Urmare a recomandărilor specialiştilor Spitalului de Urgenţă, G.N. a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galaţi, urmând a fi externat în cursul zilei de astăzi (n.r. – ieri) şi internat într-un penitenciar spital din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Din primele cercetări rezultă că motivaţia gestului suicidar o constituie nemulţumirea persoanei condamnate privind respingerea propunerii de liberare condiţionată de către instanţa de judecată”, a precizat Simona Costache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi. Deţinutul a fost transportat la Spitalul Penitenciar Jilava pentru a primi îngrijiri de specialitate, deoarece Penitenciarul Galaţi are doar infirmerie.


Articole înrudite