În perioada 01 – 05 iulie 2024 vor avea loc probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu, sesiunea iunie-iulie 2024. Probele se vor desfăşura după următorul calendar:
1 iulie 2024 – E.a): Limba şi literatura română;
2 iulie 2024 – E.c): proba obligatorie a profilului;
4 iulie 2024 – E.d): proba la alegere a profilului şi specializării;
5 iulie 2024 – E.b): Limba şi literatura maternă.
Afişarea rezultatelor iniţiale va avea loc pe data de 8 iulie 2024, până la ora 12.00.
Contestaţiile se vor depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 12 iulie 2024.
Pentru susţinerea examenului naţional de bacalaureat 2024, la nivelul judeţului Galaţi, sunt înscrişi 3254 candidaţi. Comisia Naţională de Organizare a aprobat desfăşurarea probelor scrise în condiţii speciale pentru 17 dintre aceştia, pe baza cererilor formulate.
Probele se susţin în 12 centre de examen, organizate în municipiul Galaţi şi în municipiul Tecuci. De asemenea, a fost organizat 1 centru zonal de evaluare a lucrărilor scrise, cu 2 subpuncte de lucru, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.