Gata, dacă au fost validaţi toţi cei paisprezece candidaţi la fotoliul de la Cotroceni, putem spune că s-a intrat pe ultima sută de metri în goana nebună după ciolanul prezidenţial. Drept să vă spun nu văd pe nici unul dintre ei în stare să mai poată face ceva pentru ţărişoara asta. Păi, hai să vedem cu cine avem de-a face. În cursa electorală, ce-i drept, contează şi ce partid ai în spate, de ce fonduri îţi poate asigura acesta, excepţie făcând, evident, candidaţii independenţi, care drept să vă spun nu prea ştiu cum ar putea justifica fondurile necesare campaniei electorale. Ori au furat ani de zile de pe unde au putut, pregătindu-şi terenul pentru o astfel de eventualitate, ori o fi dat mătuşa Tamara şi peste ei. Deci, dacă ar fi să ne luăm după partidele din cârca lor, primii doi favoriţi ar fi Victor Ponta, candidat din partea Alianţei PSD-PC-UNPR şi Klaus Iohanis din partea Alianţei Creştin-Liberale. Că unul este fariseu, după cum spune domnul Băsescu, iar celălalt de origine germană, nici nu mai contează, ei doi se vor regăsi probabil în turul doi, dacă nu cumva electoratul va oferi surprinzător un câştigător din primul tur. Ceilalţi candidaţi, aleargă şi ei pe lângă ăştia doi, avizi după baia de mulţime aferentă campaniilor electorale, uitându-se în stânga şi în dreapta să vadă cu cine vor putea face vreo alianţă pentru turul doi. Păi, la ce altceva s-ar putea aştepta cele două femei, Elena Udrea de la Partidul Mişcarea Populară şi independenta Monica Macovei, care s-au băgat şi ele în cursa asta, uitând că românul este misogin atunci când vine vorba de a se lăsa condus. Corneliu Vadim Tudor, Partidul România Mare, ”candidatul de serviciu” cum îl numesc unele publicaţii, ba chiar şi independentul Teodor Meleşcanu sunt deja prea bătrâni şi prea închistaţi în ideile lor pentru a putea să mai aibă vreo şansă la ciolanul domnesc. Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă se dă independent, nu văd să facă o figură frumoasă ţinând cont că a mai fost şi prim-ministru fără prea mari rezultate. Dan Diaconescu de la Partidul Poporului - Dan Diaconescu, sau idependentul Gheorghe Funar, ăştia doi nu sunt altceva decât nişte figuri pitoreşti, unul fiind cel care promitea că va da tuturor românilor câte 25.000 de euro când va ajunge el preşedinte, cel de-al doilea fiind poate un primar bun pe-acolo pe la Cluj dar prea moale pentru a ţine în mână frâiele unei ţări aflată în pragul unei sărăcii lucii. Maghiarii văd că nu se lasă, au doi candidaţi, Kelemen Hunor de la Uniunea Democrată maghiară din România şi Szilagy Zsolt din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania, numai că şi dacă-i votează şi toată Ungaria, tot n-au şanse. Cât despre ceilalţi doi, William Brânză şi Mirel Mircea Amariţei, nu pot spune decât că fiind aproape nişte necunoscuţi vor ocupa bineînţeles ultimele două locuri. Deci, noi cu cine votăm?