23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Suflă vântul din toate părţile
Suflă vântul din toate părţile
Era pe vremuri o zicală cam aşa: „Afară frig, în casă frig, deschid fereastra larg şi strig: îţi mulţumesc partid iubit, că m-ai călit!” Noi, ăştia născuţi prin „epoca de aur”, suntem ceva mai căliţi, dar ce ne facem cu cei mici, îi călim şi pe ei, să vadă şi ei cum am trăit noi pe vremea lui Ceaşcă? Ca să nu mai zic de vântul care suflă prin buzunarele celor mai mulţi dintre noi, făcându-ne să uităm şi de frigul din casă, bucurându-ne că nu s-a dat drumul încă la căldură, nu de alta, dar poate până vine cu adevărat iarna achităm restanţele la întreţinere de iarna trecută. Mă uitam chiar ieri prin piaţa centrală, multe gospodine au ajuns să cumpere ca pe vremurile de tristă amintire gheare de pui, gâturi de pui, şlunguri, bojoci sau mai ştiu eu ce resturi de animale mai scot producătorii ăştia pe piaţă. Oare ce mâncăruri bune mai pot face din te miri ce şi mai nimic?
O altă chestie pe care am observat-o: uite, de exemplu, într-un magazin, carnea tocată amestec costă 17 lei kilogramul, iar în altul doar 14 lei. Oare diferenţa asta de trei lei la kilogram să fie dată de modul în care şi-a crescut fiecare animalele? Adică porcul unuia a mâncat „eco” iar al celuilalt doar lături? Cred că aici ar trebui să intervină careva care să reglementeze preţurile, deşi atunci ar spune unii că n-ar mai fi democraţie sau că nu s-ar mai chema economie de piaţă.
Vântul suflă a pagubă şi prin sportul românesc, prin mai toate sporturile pierdem ba în ultimele minute de prelungire, ba o luăm urât încă de la începutul jocului. Dar toată lumea vorbeşte peste tot că mai avem şanse să ne calificăm la Mondiale, că ar trebui adus Mutu la Naţională, că ar trebui gonit Piţurcă. Nu mai cred în nici o calificare, cred că nici nu mă mai uit de azi înainte la nici un meci de fotbal, am să mă uit pe la popice, pe la fotbal american sau văd eu pe ce sport mă axez, numai fotbal nu.
Un alt vânt păgubos suflă şi prin Parlamentul şi Guvernul României - omuleţii ăia ne cam mănâncă degeaba banii; aţi mai auzit de vreun proiect legislativ, de vreo hotărâre de guvern care să ne aducă şi altceva în afară de scumpiri? Că ne-au ieftinit pâinea o fi fost bine, numai că îmi pare ori că am început să mănânc mai multă pâine de atunci, ori brutarii s-au apucat să micşoreze gramajul la pâine, cert este că mi s-a mărit consumul de pâine şi asta seamănă a vânt de sărăcie. Şi nu numai eu am observat asta, am auzit mulţi oameni spunând că li se par pâinile şi covrigii mai mici.
Măcar dacă nu scumpeau utilităţile, poate aşa mai suporta omul şi frigul din casă, mai băga un radiator în priză, îşi permitea poate şi un aparat de aer condiţionat sau îşi monta un încălzitor pe gaze. Dar când gazele s-au scumpit, când factura la energie s-a făcut cât o zi de post, rabdă omul şi aşteaptă vântul schimbării.


Articole înrudite