20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Șoferie, ca în sufragerie
Șoferie, ca în sufragerie
Am permis de conducere de la 18 ani și pot spune cu mâna pe inimã cã atâția tâmpiți în trafic nu am vãzut niciodatã. De fapt, e vorba de inconștiențã criminalã, mai ales în cazul celor care decid sã treacã de pe o bandã de circulație pe alta fãrã sã semnalizeze. Pur și simplu te trezești cu un idiot în fațã, pe care nu îl intereseazã ce trebuie sã faci ca sã eviți coliziunea. Nu pot sã nu remarc, de asemenea, cã proporția covârșitoare a celor care fac astfel de tâmpenii o reprezintã proprietarii unor mașini de fițe. Probabil, în prostia lor, ei considerã cã mașinile respective vin și cu dreptul de a fi inconștient în trafic. Fenomenul ãsta se tot perpetueazã de ani buni, iar singurii care îi pot reduce la statutul de pietoni sunt polițiștii de la Rutierã. 
Nu vreau sã discut despre maniera în care au obținut permisele de conducere aceste persoane. Cred însã cã este vital pentru siguranța noastrã, a fraierilor care nu obosim sã apãsãm butonul de semnalizare ori de câte ori schimbãm direcția de mers, ca „șoferii” în cauzã sã fie amendați sever, iar permisele de conducere sã le fie suspendate pânã când fie înțeleg cã pur și simplu nu te poți juca în trafic cu așa ceva, fie își angajeazã șofer, cã tot își permit o mașinã mai de doamne-ajutã. 
Nu îi pot trece cu vederea și pe cei care conduc exact cum își trãiesc viața, adicã pe repede înainte. Problema este cã mulți dintre ei își transferã problemele comportamentale în trafic, iar urmãrile pot fi dramatice. Nu cu mult în timp în urmã am dat în trafic peste un tânâr cu „lãmâia” în geam, care a schimbat brusc direcția de mers, încercând sã treacã de pe o bandã pe cealaltã. L-am claxonat, pentru cã altfel ar fi intrat în mine, iar accidentul a fost evitat. Mi-am spus cã toți am fost începãtori și, evident, am fãcut greșeli, dar dincolo de orice altceva, în acea perioadã nu ai atenția suficient de dezvoltatã pentru a nu intra în situații de genul ãsta. Ei bine, vreau sã vã spun cã bãiețașul respectiv este cel mai plecat cu surcova pe care l-am întâlnit de când sunt șofer, pentru cã imediat dupã ce l-am claxonat, s-a apucat sã îmi taie fața, sã depãșeascã ca nebunul mașini, doar ca sã îmi arate, dom'le, cã nimeni nu îl claxoneazã pe el, nimeni nu îi dã lecții lui. Pe fațã i se așternea un rânjet, pe care îl mai vezi probabil la pacienții de la Psihiatrie, care nu își mai pot controla mimica facialã dupã prea multe medicamente administrate. Același rânjet tâmp se putea observa și pe fața blondei din dreapta, semn cã cine se aseamãnã, se adunã. Pãi cât de retardat, cât de prost sã fii, ca sã faci așa ceva în trafic, punând în pericol viețile atâtor oameni, în condițiile în care, începãtor fiind, tu greșiseși și nu ai nici mãcar capacitatea de a recunoaște asta? Câți posesori de permise ca individul ãsta sunt în trafic? și ne mai mirãm cã numãrul morților în accidente de circulație îl depãșește lejer pe cel al victimelor din rãzboaiele din ultimii ani, la care România a luat parte...

Articole înrudite