Vremurile schimbării nu mai bat prevestitor, ci chiar se produce schimbarea în formă. Despre fond e o chestiune asupra căreia ne vom putea pronunţa după oareşce vreme. Roşii, galbenii şi albaştrii au înlocuit portocalii-verzui. E drept că în jumătate de an nu este timp de rupt norii cu modificări epocale. Însă este suficientă vreme pentru stabilirea unor tendinţe, prin marcarea bornelor. Mi se pare o chestiune urâtă să caut nod în papură unora, care nici nu au apucat bine să se aşeze pe scaune. Însă trebuie să admit faptul că guvernul Ponta nu are timp de lună de miere. Vine pe fondul acumulării prea multor neajunsuri şi nedreptăţi făcute de Marii Antoanete dâmboviţene dubioase... a unor fete şi băieţi de-ai lui tata agramaţi, lacomi, toxicomani... a şemcherilor cu borduri, energie, etc. Hai să mă opresc, fie-le ţărâna carierei lor uşoară, dar definitivă!
Cu niscaiva zile în urmă, priveam spre butoiul albastru-verzui-negricios al unor persoane deprimate de faptul că nu există schimbare profundă a politicii româneşti. Deprimarea pentru viitorul societăţii româneşti venea din perpetuarea tradiţiei „La vremuri noi, tot noi”, precum şi „Pleacă-ai noştri, / Vin ai noştri, / Noi rămânem tot ca proştii!”. Revin figuri controversate din mandate anterioare. Şi asta chiar dacă i-au scos din sărite şi pe cei ce îi promovaseră şi susţinuseră, ba chiar şi pe nevestele lor, care i-au fugărit ameninţătoare cu poşetele pe post de arme. Se justifică prin diferitele sfori, cu care, vrem sau nu să recunoaştem, se conduc multe din personajele ce evoluează pe scena politică. De aceea vom mai avea, cu diferite variaţiuni de temă, câte un etern ins care nu se deranjează să se adapteze trendurilor vremii, măcar de ochii lumii. Practicile veroase cu care s-au cocoţat, par pentru ei proptele eterne, ce le permit să facă orice, să se comporte oricum. Bine-bine! Fiecare are dreptul la vise... Mai devreme sau mai târziu „cântecul de lebădă” ne bate la poartă. În aceste zile, îşi dovedeşte veridicitatea şi zicerea cu „cimitirul plin de persoane de neînlocuit”. Nimeni şi nimic nu este etern. Nici ei, nici eu, nici tu... Cu toţii suntem trecători, la un moment dat. Dacă însă prin trecerea noastră efemeră am lăsat ceva bun în urmă, dacă nu am făcut doar umbră degeaba ocupând aiurea spaţiul, dacă nu ne-am întrecut în comiterea unor ticăloşenii repetate, devenite stare continuă, se cheamă că am fost la locul potrivit, în timpul protrivit.
Iar cu nouţii...e altă poveste! Au aşa nişte feţe şterse, ori bine mascate, de yes-mani... Te întrebi dacă faptul că se bucură de statutul necunoscutului chiar este un atuu. Şi vezi apoi, cum oamenii puterii precedente scot despre ei mai un plagiat acolo, mai un şantaj micuţ, ori alte alea...
Practica numirilor de la guvern se transpune şi în local. Căci unii se întrebau dacă nu s-au găsit oameni mai cu notorietate pentru conducerea prefecturii gălăţene, în locul ex-prefectului Panaitescu, care nu s-a remarcat prin ceva în mandatul interimar de prefect, ori nenea roşu. Însă eu m-am înveselit. Ce-ar fi fost să îi fi pus pe notorii pentru gălăţeni Mircea Răzvan Cristea, viceprimarul de multe mandate care s-a remarcat doar prin înflorirea propriei averi, şi pe simpaticul Pintea?! Ãştia oameni cu notorietate, nu-i aşa?!
