25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-au strâns ca la urs
S-au strâns ca la urs

Împuşcarea ursului de la Sibiu de acum câteva zile arată, dacă mai era nevoie, halul în care se prezintă Poliţia şi Jandarmeria Română. 50 de oameni ne-au făcut (a câta oară?) de ruşine peste tot în lume, după ce s-au dovedit incapabili, preţ de ore bune, să tranchilizeze un biet animal. Pe niciunul dintre ei nu l-a dus capul că agitaţia atâtor oameni va produce, evident, o stare de surescitare mai mare la ursuleţul hăituit. Niciunul nu a avut o sclipire neuronală, suficientă cât să realizeze că e nevoie de un specialist, care să tranchilizeze animalul speriat. Finalmente, un tâmpit l-a împuşcat, deşi se vede cu claritate pe imaginile video că ursul încerca disperat să scape de ei. Nici vorbă de vreo ameninţare la adresa vreunei persoane, dar când te uiţi la poliţiştii care urmăreau animalul, zici că mai aveau puţin şi făceau atac de panică. Lipsa de coordonare a jandarmilor şi poliţiştilor a făcut ca aceştia să se comporte efectiv ca o haită la vânătoare. Nu mai vorbesc de lipsa unor proceduri aplicabile în astfel de cazuri. Până şi preşedintele Iohannis a simţit nevoia să intervină în ceea ce s-a transformat într-un adevărat circ televizat cu final tragic.
Grav este că astfel de incidente nefericite nu se petrec pentru prima oară în România. Zeci de animale au fost împuşcate pentru simplul motiv că în zona respectivă nu era nimeni responsabil cu tranchilizarea acestora. Cum se procedează într-o ţară civilizată? Nenea poliţistul anunţă prin staţie că un animal sălbatic este în nu ştiu ce zonă, iar cei de la Protecţia Animalelor vin în câteva minute şi îl tranchilizează, iar apoi îl iau de acolo, îl evaluează preţ de câteva zile la un adăpost special şi îl eliberează. Nici dacă, prin absurd, animalul devine violent, poliţistul nu scoate pistolul şi îi trage un glonţ între ochi, ca în Vestul sălbatic. Izolează zona şi îi aşteaptă tot pe cei de la Protecţia Animalelor. La noi, iese tot târgul ”ca la urs”, ţipă, înjură, se spun bancuri, iar finalmente animalul este împuşcat.
Un astfel de caz este relevant pentru că el arată cât de neprofesionist se acţionează la noi. Totul se face după ureche, iar dacă mulţimea mai şi ţipă, circul este garantat. Bineînţeles, acum se fac anchete, se deschid dosare penale, iar protestul din mediul on line s-a mutat în stradă. Asta înseamnă să reacţionezi. Cea mai eficientă cale ca să faci un lucru bine este să acţionezi, pentru că asta înseamnă că ai timpul necesar pentru a face un plan, de care apoi să te ţii. E un cerc vicios, pentru că partea asta cu planurile nu e de noi. La români, să faci un plan este echivalent acum cu încălcarea drepturilor omului. Te reclamă la CEDO dacă zici că ai un plan să salvezi ţara de corupţie, de exemplu. E suficient să spunem că responsabilii cu tranchilizarea animalelor au ajuns la locul incidentului cu câteva secunde după ce ursul fusese împuşcat. Concluzia: la români, dacă nu te calmezi de unul singur, fie că eşti animal sau om, te împuşcă ăştia.


Articole înrudite