Am ajuns să mă întreb aproape zilnic dacă trăiesc într-un oraş sau în pădure. Spun asta pentru că din ce în ce mai des mă lovesc de mârlănisme, iar discuţiile cu numeroase persoane, ce aparţin unor categorii sociale şi profesionale diferite, îmi întăresc această concluzie. De pildă, am văzut cum un individ îşi parchează maşina drept la ieşirea dintr-o parcare, blocând aproximativ 20 de maşini preţ de minute bune pentru că vroia să-şi facă anumite cumpărături la piaţă şi nu avea chef să caute un loc de parcare. O bătrânică a fost bruscată la administraţie pentru că un concitadin vroia să-şi plătească mai repede datoria la întreţinere şi nu avea chef să aştepte la rând, iar un copil s-a ales cu o palmă peste faţă pentru că a refuzat să cedeze locul unui „domn” care vroia să cumpere un ziar de la un chioşc. Sunt doar câteva exemple de tembelisme care te fac să te foloseşti de libertatea pe care încă o mai ai pentru a pleca unde vezi cu ochii. Aşa stând lucrurile, te întrebi: de ce nu dăm lucrurile pe faţă? Adică dacă ne comportăm ca sălbaticii, legile fiind nişte chestii pe care doar proştii şi cei slabi le respectă, să recunoaştem deschis acest lucru, iar fiecare să ia măsurile pe care le crede de cuviinţă pentru a putea supravieţui. Să nu mai pretindem că trăim într-o democraţie cu legi care se respectă sau că încercăm să fim măcar ceva asemănător, în condiţiile în care fetele sunt luate de pe stradă şi violate la colţul blocului fără ca cineva să intervină, pentru că „nu e treaba lor”. Simţul civic este inexistent, fiecare e pentru el şi cred că a venit momentul să recunoaştem deschis asta. A fi sincer cu tine însuţi e o calitate pe care puţini o posedă, pentru că îţi permite să te autoevaluezi constant, iar ceea ce vezi s-ar putea să nu îţi placă. De ce am mai avea nevoie de Poliţie, dacă infractorii scapă basma curată sau primesc pedepse minime cu suspendarea executării? Nu mai bine ne facem dreptate singuri, aşa cum s-a întâmplă deja în unele situaţii? La ce mai avem nevoie de justiţie, dacă de multe ori mori cu dreptatea în mână? Este o poziţie radicală, dar pe care mulţi români încep să o adopte din ce în ce mai des, de multe ori forţaţi de împrejurări, pentru că reacţia autorităţilor lipseşte, iar când vine, este ineficientă.
Avem legi pentru toate aceste lucruri, dar, ca de obicei, ele nu se respectă sau se aplică cu excepţii, pe principiul „unii sunt mai egali ca alţii”. Se tot discută pe marginea unui nou Cod Rutier, în special pe înăsprirea unor sancţiuni, dar se uită că şi actuala lege este bună, numai că se aplică prost. De pildă, când vezi că neanderthalianul cu X5 taie faţa unui şofer fără să semnalizeze sau trece pe culoarea roşie, ce te opreşte să îi suspenzi permisul pentru luni bune? Răspunsul cred că îl ştim cu toţii, dar fiecare îşi vede de ale lui, pentru că, în fond, nu e problema lui. Până când îşi ia o mama de bătaie în trafic pentru că şi-a permis să facă flashuri cu farurile la idiotul care face slalom printre maşini de la un semafor la altul. Şi atunci devine problema lui, dar pe ceilalţi, evident, nu îi interesează.
