Suntem, zică-se, ditamai poporul care pretinde că trăieşte într-un oraş mare dintr-o ţară civilizată. Se pare că toate nu sunt decât pretenţii fără bază reală. De fapt nu se pare, chiar aşa e. Altfel cum de locuitorii unui oraş mare, sau care se pretinde mare, Galaţiul, care plătesc o grămadă de bani pe taxe şi impozite deoarece stau, se spune, într-o zonă destul de centrală, se trezesc cu apa în casă dacă nu din an în an, atunci din doi în doi ani, la prima ploaie ceva mai serioasă. Este vorba de gălăţenii din Valea Oraşului, gălăţeni de centru, dacă ar fi să ne luăm după cei care le încasează impozitele, dar care de fapt trăiesc mai rău ca într-un cătun ori de câte ori o ploaie torenţială loveşte oraşul. Iar apa le intră în case deoarece canalizările dau pe afară de bune ce sunt asta în situaţia în care pe multe dintre străzile cartierului inundaţilor acum numai vreo doi-trei ani s-au făcut şi reparaţii şi reabilitarea sistemului de canalizare. În plus cei de acolo mai au o problemă. Ar cam vrea unii dintre ei, puţini ce-i drept, să îşi asigure casele că deh, s-au cam săturat să le repare ori de câte ori le intră apa în case, dar se pare că niciunul dintre ei nu a reuşit să convingă vreun agent să îl asigure, fiind deja binecunoscută reputaţia de cartier al inundaţiilor pe care o are cea mai mare parte a Văii Oraşului. Autorităţile ne spun că odată cu terminarea lucrărilor la sistemul de canalizare al oraşului, care a găurit toată urbea, lucrurile vor sta altfel, iar inundaţiile vor fi doar poveşti în cartierul perpetuu inundat. Deocamdată putem să le acordăm măcar prezumţia de „nevinovăţie”, până ce acele lucrări se vor termina. Dar tare mă tem ca nu cumva, dacă iau în calcul cum se fac lucrările plătite de stat pe la noi, că apa tot o să intre în case, cu canalizări noi cu tot.
