Constat că în ultima perioadă problema câinilor comunitari nu numai că nu a fost cât de cât rezolvată, ba s-a şi amplificat de o manieră ce te face să te gândeşti că vom ajunge cât de curând să nu mai putem ieşi din scara blocului fără frica de a fi muşcaţi. Oraşul a ajuns practic o imensă curte, în care maidanezii fac cam ce vor, iar pentru ca lucrurile să fie şi mai rele, deţinătorii de mici magazine de cartier s-au gândit să adopte măcar un patruped, pentru a păzi perimetrul, mă înţelegeţi, uitând că, de fapt, clienţii ar trebui mai întâi protejaţi de furia animalelor. Acum câteva luni autorităţile au desfăşurat o operaţiune de ridicare de pe străzi a maidanezilor, dar alţii le-au luat aproape imediat locul, iar de atunci fiecare se descurcă cum poate. În disperare de cauză, gălăţenii şi-au achiziţionat dispozitive menite să sperie câinii, iar dacă numărul acestora e prea mare şi nimeni nu se sesizează, îi omoară pur şi simplu pe stradă. E un spectacol trist, pe care eu cel puţin îl consideram încheiat de ceva vreme, dar care iată că revine în forţă. Faleza, unul din ultimele bastioane de linişte din oraşul ăsta, a căzut, la rândul ei, pradă aceluiaşi fenomen. Vremurile când oamenii faceau jogging sau mergeau pe bicicletă, fără teama de a fi fugăriţi de o hoardă de maidanezi, sunt de mult apuse. Mai nou, deţinătorii de câini s-au gândit că ar fi mai bine să lase animalele libere să alerge prin zonă, spre disperarea celor două categorii amintite anterior. Şi eu, la rândul meu, era să o păţesc pe Faleză chiar acum câteva zile. Un deţinător de animale s-a gândit să îşi lase liber câinele, deşi ştia că se va repezi la primul trecător care îi iese în cale, iar ghinionul a făcut ca acela să fie eu. Nici nu mă puteam mişca, pentru că animalul atât aştepta, ca să mă muşte pe la spate, nici nu puteam rămâne acolo cu orele, până când câinele se plictisea şi hotăra să plece. Interesantă este atitudinea stăpânului, ca să nu spun nesimţirea lui, care stătea inert cu lesa în mână şi se uita la mine şi la câine ca la jurnalul de la ora 5, până când am început să strig la el, iar într-un final a catadicsit să îl strige. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă în locul meu s-ar fi aflat un copil? Cred că răspunsul îl ştim cu toţii... Ar fi cazul să ne maturizăm şi să mai şi gândim când facem anumite lucruri, mai ales cele care afectează siguranţa celor de lângă noi. Acest lucru este valabil în primul rând pentru autorităţi, care trebuie să vină odată cu un plan de rezolvare a problemei, iar în privinţa stăpânilor de animale iresponsabili să înceapă să dea amenzi, pentru ca s-a depăşit deja orice măsură. Nu trebuie să fii Einstein ca să realizezi ce se poate întâmpla când te plimbi cu un câine de luptă pe stradă fără botniţă. Sunt un iubitor de animale, dar mai cred şi într-o chestie numită siguranţă publică, iar dacă nu vom începe să tratăm acest lucru la modul serios, lucrurile vor degenera rapid, iar problema este la doar o muşcătură distanţă să devină una penală.
